Județul Buzău găzduiește unele dintre cele mai rare și spectaculoase fenomene geologice din România. În general, aflate în rezervații naturale de interes național, local sau comunitar, sunt supuse exploatării turistice în mod responsabil, ținându-se cont de regulile și legislația aferentă conceptului de arie protejată. Mare parte dintre acestea făcând parte din situl UNESCO Ținutul Buzăului, au avut șansă de a căpăta un statut aparte, deoarece au putut beneficia de tot ceea ce implică această calitate. Buzăul are câteva zeci de arii protejate care fac parte din patrimoniul turistic natural al județului, însă pentru unele, calitatea de obiectiv turistic vizitabil ține de interpretarea și de aprecierea vizitatorului. Dezvoltarea infrastructurii administrative și turistice care să ofere oaspeților Buzăului posibilități facile de a explora aceste comori rămâne prioritatea principală pentru autorități și oamenii din turismul buzoian. Regăsim aici, poate cele mai importante obiective din patrimoniul turistic natural al Buzăului, atracții turistice ce fac județul o destinație turistică de top.
Rezervația naturală Vulcanii Noroioși (Pâclele Mari și Pâclele Mici). Localizat în Scorțoasa, este fenomen geologic unic în România și unul din cele mai cunoscute formațiuni de acest tip din Europa continentală. Aceștia sunt formați de gazele naturale care provin de la o adâncime de peste 3.000 de metri, care trec prin straturi de argilă și apă, aducând la suprafață nămol receși creând conuri și cratere în miniatură.
Accesul spre Vulcanii Noroioși se poate face din DN10 Buzău – Brașov,prin localitatea Sătuc – Berca, spre localitatea Scorțoasa, prin DJ102F.
Rezervația naturală Focul Viu. Un fenomen geologic spectaculos, localizat în comuna Lopătari, unde gazele naturale (metan) emanate prin fisurile scoarței terestre se autoaprind prin frecare sau sub acțiunea razelor solare, formând flăcări ce pot atinge un metru înălțime Fenomenul oferă un efect deosebit vizibil noaptea, când flăcările au o tentă albăstruie.
Acces spre Focul Viuse poate face din E85, iar din localitateaMărăcineni se urmează DJ 203K către Mânzălești – Lopătari.
Monument al naturii - Chihlimbarul de Buzău. Creat prinfosilizarea rășinii de pin,Rumanitul de Buzău este celebru pentru varietatea sa cromatică (peste 160 de nuanțe, inclusiv negru și verde) și pentru vechimea sa de peste 25-40 milioane de ani.Rezervația naturalăse află în localitatea Colți, unde, la Muzeului Chihlimbarului,se găsesc cele mai frumoase exemplare.
Acces spre Muzeul Chihlimbarului Colțise poate face dinDN10 Buzău – Brașov, prin localitățile Pătârlagele – Sibiciu spre localitatea Colți, prin DC69.
Rezervația naturală Platoul Meledic. Fenomen geologic spectaculos, unde sarea se ridică prin stratele de rocă sedimentară, rezervația este acoperită de un strat subțire de vegetație și sol, creând un peisaj unic. Rezervația mixtă, unică, situată pe teritoriul administrativ al comunelor Lopătari și Mânzălești, include peșteri săpate în sare și o raritate geologică mondială - un lac cu apă dulce format pe un masiv de sare.
Acces spre Platoul Meledic se poate face din E85, iar din localitateaMărăcineni se urmează DJ 203K către Mânzălești – Lopătari.
Monument al naturii - Piatra Albă "La Grunj" Aflat la confluența pârâului Jgheab cu râul Slănic, din comuna Mânzălești,este un martor de eroziune spectaculos, format din tuf vulcanic și marne albe, cu o formă piramidală impunătoare.
Acces spre Grunjul de la Mânzăleștise poate face din E85, iar din localitateaMărăcineni se urmează DJ 203K, către Mânzălești – Lopătari.
Monument al naturii - „Sarea lui Buzău”. Rezervație naturală de tip geologic și botanic aflată în administrația comunei Viperești, reprezintă o suprafață cu izvoare sărate, zonă cu eflorescențe saline care dovedesc existența în subsol a unui masiv de sare.
Acces spre „Sarea lui Buzău” se poate face dinDN10 Buzău – Brașov, prin DC în localitatea Viperești.
Monument al naturii - Blocurile de calcar de la Bădila. Rezervație naturală situată pe malul stâng al râului Buzău,zonă pe al cărei teritoriu se găsesc mai multe formațiuni geologice. Este formată din peste 40 de blocuri stâncoase(de dimensiuni și forme diferite), constituite din calcareși conglomerate (de culoare cenușie), atribuite Jurasicului.
Acces spre Blocurile de calcar de la Bădila se poate face dinDN10 Buzău – Brașov, prin DC în localitatea Pârscov.
Trovanții Boziorului (Babele de la Ulmet). Aria protejată conțineformațiuni geologice deosebite, denumite și „pietre care cresc”, reprezentând concrețiuni de nisip cimentat în formă de sfere sau elipsoizi, modelate de eroziune. Cunoscuți și sub numele de "Babele de la Ulmet" sau "pietrele vii", aceștia sunt formațiuni de gresie (nisip cimentat) cu forme rotunjite, bizare, modelate în timp de agenții naturali.
Acces spre Babele de la Ulmet se poate face dinDN10 Buzău – Brașov prin localitatea Sătuc pe DJ203L, spre Berca – Pârscov – Cozieni – Bozioru; pentru satul Ulmet se urmează DC78.
Rezervația Naturală Dealul cu Lilieci. Aflatăîn partea vestică a comunei Cernăteşti, pe Dealul Săpoca, rezervația de tip floristic și faunistic a fost înfiinţată cu scopul de a proteja specia floristică de liliac sălbatic Syringa vulgaris.
Acces spre Dealul cu Liliecise poate face din E85, iar din localitatea Mărăcineni se urmează DJ 203K către localitatea Cernătești.
Rezervația Naturală Pădurea „Lacurile din Bisoca”. Rezervație mixtă forestieră botanică și geologică de situată pe raza comunei Bisoca unde pot fi admirat arboretul de pin silvestru și lacuri de apă dulce formate în doline dezvoltate pe gresie, din care astăzi, doar Lacul Limpede și Lacul Negrusunt cele care au trecut proba timpului.
Accesul spre rezervația Pădurea „Lacurile din Bisoca”se poate face din E85, iar din localitatea Mărăcineni se urmează DJ 203K către Mânzălești – Lopătari; înainte de localitatea Vintilă Vodă se virează dreapta urmând DJ 204C Sărulești – Bisoca.
Cascada Cașoca (Pruncea). Situată în apropierea Barajului Siriu, este considerată un fenomen natural spectaculos are o înalțime de aproximativ 8 metri și este considerată una dintre cele mai frumoase căderi de apă din Carpați.Cunoscută pentru peisajul său pitoresc, cascada îngheață spectaculos iarna, creând imagini de povești.
Acces spre Cascada Cașoca se poate face dinDN10 Buzău – Brașov; la ieșirea din Lunca Jariștei se urmează drum prin satul Cașoca, comuna Siriu.
Parcul Crâng din Buzău. Locul de promenadă al buzoienilor, cel mai mare și mai important parc din oraș, a fost amenajat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fiind inițial în proprietatea Episcopiei Buzăului, ulterior intrat în posesia municipalității. Parcul ocupă o suprafață de aproximativ 10 hectare, ceea ce reprezintă o parte dintr-o pădure de 189 ha, numită pădurea Crâng, un rest din Codrii Vlăsiei. Pădurea este formată, în special, din plante foioase, cu puține conifere, și este cunoscută, în primul rând, pentru stejari și teiibătrâni care o compun. În zona parcului au fost plantate și unele exemplare din specii de copaci provenind din alte regiuni.
Accesul în Parcul Crâng se face din Bulevardul N. Bălcescu, prin intrarea principală, și din Calea Eroilor, prin alee secundară.